Nightsky3d-SPECIALISTUL CERULUI ÎNSTELAT

Bine ai venit în lumea stelelor!

Oare îți este cunoscut termenul de „tavan înstelat”?

Tavanul înstelat este o metodă de decoraţiuni interioare, care redă în 3D efectul de cer înstelat într-un spaţiu închis. Opera nu poate fi văzută în timpul zilei, dar cum apune soarele, stelele prind viaţă şi strălucesc. Apar constelaţiile, galaxii chiar și luna. Parcă se aud zgomotele fine ale unei nopţi de vară, cântecul greierilor şi parcă se simte adierea vântului răcoros de noapte.

PRODUSUL

Tavanul înstelat este o metodă de decoraţiuni interioare, cu ajutorul căreia îţi vom aduce in cameră feeling-ul unei bolţi înstelate de vară. A fost dezvoltată de un iluzionist american. Are un efect foarte relaxant atât asupra copiilor, cât şi adulţilor.

Timpul de implementare:

Implementare depinde de dimensiune, dar în general poate fi realizată în 3-5 ore, iar după procedură nu este necesară nicio operațiune de curățare.

APLICAREA

Tavanul înstelat se realizează manual, de aceea fiecare este unic.Pentru aplicare nu este nevoie să fie mutată mobila şi datorită procedurii, nu se va face murdărie. Aplicarea necesită 3-4 ore, astfel poţi face o surpriză oricui.

CURIOZITĂŢI

Cerul înstelat creat de noi, este format din mii de stele din întregul univers, constelații, galaxii și stele căzătoare. Fiecare tavan înstelat este unic, iar noi îţi oferim 20 de ani garanţie. În timpul zilei, cerul înstelat este complet invizibil și se încarcă de lumina provenită de la orice sursă de lumină (televizor, lampă). De îndată ce se întunecă, apar stelele și plafonul se transformă într-un adevărat cer înstelat.

RECOMANDARE

Produsul nostru este recomandat în primul rând pentru camere de copii şi dormitoare, eventual hoteluri sau orice loc unde oamenii dorm. Este perfect şi ca surpriză, deoarece aplicarea necesită doar câteva ore într-o cameră de dimensiune medie.

GARANŢIE

Îţi asigurăm o garanţie de 20 de ani. Îţi returnăm banii 100 % dacă nu eşti mulţumit cu produsul nostru pe care îl poţi testa 2 săptămâni.

ECHIPA

SUNTEM O ECHIPĂ CREATIVĂ PREGĂTITĂ SĂ-ŢI VRĂJEASCĂ SERILE PENTRU O VIAŢĂ ÎNTREAGĂ. UN ADEVĂRAT CER ÎNSTELAT PE PERETELE CAMEREI TALE ESTE ACUM LA ÎNDEMÂNA TA. RĂSFAȚĂ-TE PE TINE SAU FAMILIA TA CU O EXPERIENȚĂ UNICĂ.

Clienți

Ani de experiență

Expoziții

Feedback pozitiv

Garanții și returnări

TE-AI GANDIT VREODATA CUM AR PUTEA FERMECA SERILE TALE UN „PLAFON CU STELE„? SA-TI SURPRINZI COPILUL, IUBITA? SA N-AI CER ACOPERIT CU NORI? CUM AR ARATA O SALA DE CINEMA CU BOLTA CEREASCA DEASUPRA TA?

Alegeți o soluție profesională

Procedura este unică și irepetabilă

Tavanul stelar realizat de noi poate lumina până la zece ori mai mult decât orice altă tehnică, deoarece este făcut cu vopsea special dezvoltată în acest scop. În comparație cu alte metode, precum autocolante luminoase din plastic sau pictura cu lumină cu ajutorul unei lămpi, Tavanul înstelat oferă o imagine realistă. Este invizibil în timpul zilei și oferă senzație de adâncime în timpul nopții, reușind să redea experiența cerului vizibil în aer liber, cu nebuloase și constelații reale.

Să ne contactați cu încredere! Echipa noastră vă va răspunde în cel mai scurt timp posibil.

PÁL ISTVÁN,
DIRECTOR EXECUTIV

MESAJ WHATSAPP

Email

info@nightsky.ro

Tel:

(+4) 0742 634 762

Social Media